Atunci când ne începem viața înafara bazei sigure din familia noastră în care crestem, începem sa întâlnim noi experiențe prin relatiile cu alți oameni. Copiii care merg la grădinița sau la școala încep sa contureze și altfel de relații, sa înțeleagă ca exista și alte tipuri de oameni, familii chiar dacă fără indoila cea semnificativa rămâne famila noastră.
Scoala este un mediu important care deja prin definitia ei teoretica ne induce idea de invatare, asimilare, dobandire, deci un REPER.
Doar ca nu de puține ori din păcate îmi este dat sa întâlnesc în cabinetul meu copii, elevi cu experiențe traumatizante și foarte neplăcute petrecute la școala. Și multe în relație directa cu invatatoarea, profesorii și abia apoi cu alți elevii. Este vorba despre comportamentele lezante prin critica excesiva, emoții negative exprimate prin strigat, jignire, urlet, umilire, pedepsire s.a.m.d.
Cei dintai lasa urme marcante pentru tot parcursul următor al elevului. Se pierde încrederea, apare teama de a te exprima în public, teama de a încerca noi experiențe și incredrea ca părerea, faptele tale contează. Învața indirect pe termen lung lipsa de raspundere individuala, asumarea, curajul pentru a crea noi experinete și schimabri în prorpia viața.
Așa a ajuns la mine și A pus acum în fata vieții de a lua decizii pentru sine dar mai exact aflat în fata unor examene.
„……………………………
A: Cred despre mine ca sunt timid.
T: Ce mai simți atunci când te simți timid?
A: aș vrea sa nu mai fie….rau…., și vreau să mă schimb
T: Rău, în sensul ca??……
A: Mmm…nu știu sa explic….
T: Ca și cum??…Cum îți vine, complectez eu.
Un moment a fost liniște, apoi încă unul și încă unul pana când preț de câteva minute s-a instalat o liniște muta și asurzitoare. Figura fetei i se inclestase, propriile sale mâini parca singure l-au îmbrățișat strâns în jurul corpului sau. Fata lui nu mai schita decât impietrire și un început de roseata. Am banuit ca nu se simte confortabil deloc și ma întrebam dacă oare este conștient de starea sa și cu presupunerea ca undeva în trecutul sau ceva marcant se petrecuse.
I-am spus atunci: Observ ca ai nevoie sa te simți în siguranța. A fost surprins oarecum și a făcut puțin ochii mari.
A: „…mmm nu îmi dau seama”..
…………………………………………………
…………………………………………………
T: Deci cum te simți când te simți rău?
A tăcut din noua. Aceeași liniște surda și muta. De data aceasta se gândea la ccea ce i-am adus în vedere dar și la întrebarea anterioara. Ii venea greu sa își identifice emotiile, semn ca multă vreme de-a lungul vieții fie le reprimase fie le ascundea prin suprarationalizare încercând sa le infunde undeva adânc.
………………………………………………………
………………………………………………………
La un moment dat mai întrerup o „liniste” și îl întreb altfel.
Ce simți cel mai intens când simți Timiditatea?
Pauza din nou….liniste mai bine de câteva minute. Am fost alături de el în liniștea lui. Sa ii ofer timp și spațiu sa o trăiască măcar azi aici și acum. Măcar azi pentru prima data sa nu mai fuga de ea prin gânduri sau să fie întreruptă de ceva „deviant”.
Apoi ma hotarasc sa ii spun: Cum e pentru tine ca te întreb toate aceste lucruri?
A; Greu….,nou
T: Și cum e când e nou?
A: Ma blochez, cred, ma simt în nesiguranta. Parca ma întreba mai mult decât imi spunea
T: Și când simți nesiguranta ce simți de fapt?
A: Nu știu…
T:Dar cum îți dai seama ca asta simți?
A: Dar cred ca nici nu îmi dau seama ca asta simt.
T: Unde o simți atunci? Unde în corp?
A: Nici nu știu…la fata, ma inrosesc, îmi e foarte cald.
Când aud asta ma gândesc ca poate are legătura cu rusinea sau cu vina.
T: A, s-a întâmplat ca cineva în trecut sa te facă de rușine public sau sa te umileasca?
A: Nu, nu cred.
Răspunde prea repede, așa ca îl mai întreb oadata.
Ești sigur?
A: Daaa…stai invatatoarea din clasa I. Era foarte rea cu nu mine, cu o parte din noi. Nu cu toți. Și striga, și întreba mereu de ce nu știți??
T: Îți amintești ce simțeai când striga?
A: Frica. Urla când greseam sau de ce nu știm. Apoi au mutat-o.
……………………………………
……………………………………
Exact însă când a a ieșit mai în lume din familie a trăit o experiența marcanta negativă.
După asta am întrebat puțin discuția spre familia de origine și aflu ca mama e mai puternica și tata de obicei mai îngrijorat, mai stresat.
T: A, cum e tata când e stresat?
A: îl doare capul, e mereu nesigur de ce va urma sau cum va fi. Pune mereu raul inainte
T: Și tu cum reactionezi când pe el îl doare capul?
A: Pai, mama ii spune sa mai termine ca și alții au probleme și nu au murit.
T: Și tu cum te simți atunci când tata e nesigur?
Tăcere din nou…
Era și înainte stresat? A:Nuuu, adică nu așa des.
…………………………………………………………..
…………………………………………………………..
Putem observa prin asta cum A a preluat și dezvoltat tiparul emoțional al tatălui. Mecanismele sale de adaptare la nou sunt prin stres, nesiguranta și s-au suprapus cu experienta dureroasa de la școala cu un alt adult de referinta – invatatoarea.
Frica lui A era vizibila la nivelul fetei sale precum durerea de cap a tatălui. Frica lui A se exprima prin roseata intensa la nivel corporal pentru ca era singura parte care putea vizibil sa arate ceva imediat. Și câte astfel de situații nu se întâmpla. De aceea e important ca în primul rând părinții sa își rezolve imaturitatile emotionale. Sa înțeleagă ca imaturitatea e propria lor responsabilitate iar evitand-o o predau mai departe ca o stafeta copiilor. A fi imatur nu înseamnă a fi prost și nici nu trebuie luata ca pe o jignire. Ea trebuie privita ca o constientizare și ca un viitor demers personal.
Valentina Simon – psihoterapeut sistemic pentru cuplu si familie