1. Cum putem defini o actiune/comportament de tip bullying?
Se definește prin exercitarea unei puteri emoționale de către anumite persoane, într-un mod disfuncțional/abuziv/nepotrivit asupra unei alte persoane, fie adult, fie copil cu scopul clar de a umili, batjocori, intimida, subpoziționa și a obține în final pentru Sine cel care agresează și/sau abuzează, o falsă stare de putere superioară celuilalt, o falsă stimă de sine sau o falsă încredere de sine. Spun falsă pentru că este dobândită în mod incongruent, neonest și se bazează pe mecanisme umane disfuncționale, adică nesănătoase din punct de vedere emoțional și comportamental.
2. Prin ce îl recunoaștembullyingul?
a) Prin comportamente de tip defensiv, cum ar fi IRONIA.
Ironia este în relaționare forma de agresivitate mascată.
b) Hartuirea verbala
Amenințarea celuilalt direct, de obicei ierarhic de sus în jos; proiectată pe subalterni cu scopul de a înlătura concurența și în același timp un posibil „pericol” emoțional pe care agresorul îl resimte în sinele său. Pericolul poate fi teama de a „nu i se fura” o funcție, o bună poziționare profesională, notorietate etc.
c) Presiune directă sau indirectă
Se manifestă printr-o formă mai accentuată a amenințării și prin care se induce idea unor posibile consecințe dezavantajoase pentru victimă (cu sensul de cel lezat psihic). Ele pot avea loc în dialog direct sau prin terțe persoane din mediul profesional. De cele mai multe ori în astfel de cazuri ele sunt divagate, amplificate tot cu scopul de a produce teamă în celălalt și de a-l face să se retragă sau de a subvaloriza victima.
3. Ce îi scoate în evidentă?
Persoanele care dau curs comportamentelor de bullying au o stimă de sine foarte scăzută. Sunt nediferențiați în acțiunile lor de modelele parentale și au o conștientizare despre sine deficitară.
Dacă priviți la viețile lor, sunt foarte dezorganizate, de multe ori ineficienți, trăiesc fără satisfacție și sunt foarte rigizi în relațiile cu cei din jur.
4. Cum putem interveni și cum să ne apăram de astfel de oameni?
Ceea ce este important sa țineți minte, e faptul ca în astfel de situații contează comportamentul vostru față de sine în primul rând și nu întotdeauna rezultatul direct asupra acțiunii sau a celuilalt.
Exprimarea propriei păreri pe un ton ferm, tare dar nu agresiv.
Nu veți reacționa cu forță sau comportamente ce conțin violență fizică sau verbală.
Ceea ce afirmați trebuie să fie din convingerea voastră interioară și să vizeze întâi de toate apărarea propriului vostru sine, apărarea integrității voastre ca ființe și a valorilor personale.
Comunicarea voastră va fi: directă, congruentă, fermă și civilizată.
Scopul celui care își ia apăraea va avea ca obiectiv propriul sine, si nu va fi asupra celuilalt.
Dacă însă veți porni comunicarea cu scopul de a-i schimba celuilalt credințele sau felul în care vi se adresează/comportă, atunci veți fi de fapt contribuitori direcți la un cerc vicios si veți multiplica situația de care aveați intenția de fapt să scăpați.
Acest lucru vă va diferenția ca având un comportamnet sănătos, constructiv fata de voi înșivă.
De care factori mai depinde înlăturarea fenomenului în organizație?
Acolo unde, însă, cu greu apar schimbările sau influențele pozitive în urma atitudinii voastre sănătoase, înseamnă că în acea organizație lipsesc:
– regulile clare și constructive
– consecințele (în urma unor fapte sau comportamente)
– asumările leaderului, șefului organizației/departamentului/serviciului după caz.
Comparativ cu adulții, la copii manifestarea unei puteri agresive este mai evidentă datorită modelelor instinctive și a faptului că nu se pot opri precum adulții în a avea reflecții profunde ca sa acționeze diferit.
De obicei acești copii au probleme mari de relaționare în societate, în colectivitățile din care fac parte și din nefericire mai ales în familiile din care provin.
Trăiesc tensiuni emoționale mari, neeliberate sau nu le sunt permise anumite trăiri acasă.
Un alt factor care îi influențează negativ e ca nu văd la părinții lor modele de clarificare nonviolente în urma unor certuri sau modele de împăcare. Ei asistă frecvent la certuri prin acuze.
Un astfel de copil ajuns la vârstă adultă cel mai probabil că va perpetua aceeși atitudine în mediul în care se va afla preponderent, pentru ca o școala sau o organizatie este precum o familie, nu-i așa??
Până la urma locurile unde ne vom petrece cel mai mult din timpul nostru va scoate la suprafată multe aspecte personale.
Valentina Șimon – psihoterapeut sistemic