Adesea mulți dintre oameni se întreabă de ce atunci când comunică (verbal) mesajul pe care doresc să îl transmită, nu ajunge la celălalt în modul gandit sau vrut de ei?!!
Un posibil răspuns este acela că există o mare diferență între ceea ce afirmă, spun și ceea ce gândesc și astfel ajung ca mai degrabă să amplifice un conflict sau chiar să-l stârnească.
- Judecata de valoare aduce atingere directă persoanei căreia i se vorbește și de multe ori chiar și jignire. Se resimte ca un atac la persoană și crește de asemnea riscul ca și interlocutorul să intre în defensivă. Conținutul judecății de valoare este mai degrabă despre cealaltă persoană și nu vorbește despre sine. Acuză pe celălalt și îl plasează moral și emoțional într-o poziție de inferioritate. Cel care face acest lucru are nevoia inconștientă de a submina pentru a deține sentimentul de putere prin dominare. Judecata de valoare este exprimată direct, însă cu atitudine de furie revărsată, și cu tendința de a-l devaloriza pe celălalt. Scopul este unul negativ de regulă iar dacă e însoțit si de un comportament de tip acuzator, atunci persoana în cauză va investi energie pentru a-l convinge pe celălalt de credințele sale.
- Judecata de valoare include o critică, nu o părere personală
În opinia mea nu este idea de critică constructivă. Fie te hotărăști să aduci o critică cuiva, fie îi spui niște vorbe constructive. În interacțiunile cu clienții mei din cabinet, aud de nenumărate ori parteneri spunând unul despre altul sau părinți despre copiii lor: l-am criticat dar constructiv.
E important de știut că o persoană purtătoare de mesaj este și cea responsabilă de sensul și înțelesul acestuia. Critica face referire la persoană, în acest caz, și nu la comportamentul acesteia. Induce sentimentul de vinovăție și nu o stare de conștientizare prin care cel criticat, dojenit să își poată asuma o responsabilitate. Din nefericire mare parte din oamenii societății au învățat luarea sau asumarea Responsabilității prin Vinovăție. Copiii, tinerii care cresc criticați, puteți observa la ei mai târziu în viața lor de adulți că vor putea cu greu sprijini pe cei din jur, vor fi des nemulțumiți (tocmai pentru că nu au activat în sinele lor sentimentul încrederii), vor avea tendința să atace la rândul lor pentru că în interior există cel mai probabil multe sentimente de furie neprocesată, neexprimată sau revoltă. Acest lucru se întâmpla pentru că, după ce erau bine criticați, foarte posibil că nu le era permis să își spună punctul de vedere sau părerea.
- Părerea personală
Ce este și ce include?
În primul rând așa cum subliniază și conținutul expresiei, spune ceva despre SINE. Nu despre altcineva sau altceva. Persoana care vorbește, se adresează, va folosi exprimări, de genul:” Eu cred,……eu consider,…eu am observat,….eu înțeleg, părerea mea este că” s.a.m.d.
Rolul lui EU e foarte important, pentru că în acest fel persoana inițiază o asumare față de ceea ce urmează să spună și nu va mai fi percepută că manifestă “un atac la persoană”.
Conținutul părerii va face referire la comportamentul persoanei și nu la ea în sine. Se face confuzie adeseori despre faptul că un comportament e una cu persoana însăși. În realitate comportamentul e ceva dobândit, format în timp. Cele negative de regulă în urma unor situații nefericite repetate ani la rând.
Părerea personală nu induce sentimente acuzatoare. Va fi spusă în nume propriu și nu va fi exclusiv despre celălalt. Ea este exprimată în mod direct, clar, asumat iar cel ce va comunica astfel va permite întotdeauna spațiu și timp de exprimare și celui căruia i se adresează. În acest mod crește calitatea conversației, se va creea un dialog și nu un monolog surd.