1. De ce copilul care se naște, stă așa de mult timp lângă părinți?
Ideea este în felul următor, că dincolo de nevoile primare, instinctuale cu care fiecare ființă umană crește, și anume acelea de supraviețuire prin apărarea vieții, și cea de reproducere, noi oamenii avem imperativ nevoie de CONEXIUNE EMOȚIONALĂ și RELAȚII UMANE, pentru a supraviețuii în propria lume socială din care facem parte.
Relațiile sunt absolut necesare în viața noastră ca oameni pentru manifestarea nevoii de atașament. Orice copil ce se naște într-o familie nu va putea supraviețuii fără atenție umană și o relație afectivă. E nevoie de cel puțin una. De obicei e legătura cu mama imediata după naștere și în copilărie sau o alta legătură dacă aceea din vari motive nu poate exista. Copilul va putea fi hrănit, schimbat, oferite îngrijirile de bază, însă dacă nu îi vorbim, nu îi zâmbim, nu îi dăm un răspuns afectiv, emoțional la trăirile sale, construind o relație cu el, va muri.
- Când voi fi mare TREBUIE să ajung CINEVA?
Ești cineva încă de când te naști. E nevoie însă de acel timp, aceea perioadă de incubație temporală, deloc întâmplătoare în care înveți să exiști, să relaționezi, să te raportezi la alți oameni, la situații și comportamente. Pe măsură ce crești să poți operaționaliza (lucra) nu doar cu o gândire concretă, mecanică ci și cu o minte care știe să privească în perspectivă. Unul dintre aspectele esențiale care influențează percepția despre ”cine sunt?” e că mulți oameni nu fac trecerea de la gândirea logică (liniara, mecanicistă) pe care o folosim în copilărie, la una mai flexibilă, circulară care să ajute la corelații și formularea sau găsirea de noi perspective. Rămân blocați inconștient în acest tipar rigid de relaționare, pe care de fapt eu l-as numi tranzacționare.
Mă întâlnesc în practica mea, cu tineri care își caută identitatea și rolul în viață. Perfect normal până aici. Vin să caute în ei profesia care sa îi FACĂ CINEVA. Acesta l-as denumi anormal. Și atunci îi incurajez, împuternicesc să creadă, să caute acel ceva care deja există în ei și pe care dacă îl susțin și dezvoltă îi va face CINEVA mai târziu în viața profesională. Și nu moral doar sau caracterial ci și funcțional în câștigurile dorite.
- Abia când dețin/am o FUNCȚIE sunt CINEVA?
Ei bine, mulți seniori ai generații și generații umane au dat cu tristețe acest exemplu celor mai tineri. Că funcția te face cineva și nu propriile tale particularități ce împing încă de mici să iasă din noi, să le dăm importanță să poată crește și să ne definească. De obicei ajung să fie bine inhibate sau omorâte din fașă cu multe raționalizări sau explicații extrem de bine justificate. Particularitățile sunt cele care dau valoare și te vor propulsa pe bursa căutării ca profesionist, atunci vor ajunge la apogeul maturității lor când își vor dovedi utilitatea în profesia ta prin identitatea ta. Din nefericire circuitul larg spune că trebuie să dovedești financiar și prin popularitate că ești cineva. ”Nu mai bun în sine, ci mai bun ca alții” cum spunea formatoarea mea de dezvoltare personală. Și aici e o capcană. Pentru că multi se aventurează în concurența de a fi mai buni, mai tari, mai mult decât alții și nu mai buni ăn sine ei înșiși. Concurența macină în timp și apare frica, frustrarea sau dezamăgirea.
Nimeni nu s-a născut o FUNCȚIE. Primim un nume la naștere, nu direct roluri și funcții profesionale. Tocmai pentru că rolul primordial în viața noastră e acela de persoană. De aceea e important ca de când suntem mici să ne descoperim ce ne este propriu nouă pentru că aceea e viitoarea cale spre o profesie reușită și congruentă, echitabilă cu noi înșine. Cred ca cele mai bune exemple din zilele noastre în acest sens sunt vlogării, blogării sau cei care întreprind bussines în startup-uri.
Succes tuturor!!