Când suntem mici ceea ce ne absoarbe orizontul este imediata noastră aporpiere și totul are o posibilă rezolvare.
Într-o zi Universul decide ca doi tineri îndrăgostiți să își unească destinele. Erau abia trecuți de absolvirea liceului dar s-au gândit că timpul petrecut până atunci împreună îi va ajuta să treacă și mai departe prin restul vieții și că au avut experiența cunoașterii. Oare e important să avem și alte experiențe relaționale înainte de căsătorie ori ba?? Oare perioada de căutare, de întâlnire în care ne împăcăm, ne despărțim contează pentru viața și relațiile următoare?? Poate că da…..și-atunci oamenii învață să caute prin fiecare relație pe care o au, cum au nevoie să fie pentru ei in relațiile lor. Bine, bine poate ar spune unii…dar doare să te desparți și să te împaci, doare să înveți. Sigur că doare dar dacă lângă asta adăugăm și Conștientizarea vom gestiona altfel situațiile.
Ne vom folosi de ceea ce cunoaștem despre noi. Dar poate că o parte aleg impulsul dragostei, al atracției, nevoia de a-ți lua avânt în viață sau deseori de a fugi de acasă, de a scăpa din mrejele familiei de origine îi va face să purceadă spre crearea unei noi familii, fără a știi dacă sunt sau nu o bază unul pentru celălalt. Dar să revenim la cuplul nostru proaspăt căsătorit și aventurat în viață. O vreme lucrurile au mers bine, erau preocupați cu casa, cu mutatul. Apoi a venit pe lume și unicul lor copil, un băiețel. Acesta s-a născut sub un destin special.
Era nepot unic în ambele familii, și cea maternă si cea paternă. Niciunii din ceilalți frați nu mai avuseseră copii. Bunica paternă nu prea a fost de acord cu căsătoria fiului său și ca atare îi venea foarte dificil să colaboreze cu noua sa noră, însă nici pe baiat nu dădea semne ca l-ar inghiții. Îi spunea mereu fiului ei că sigur e copilul altcuiva. Bunica nu îl vizita. Proaspătul tânăr însurat a luat atitudine față de comportamentele mamei și deseori intervenea în apărarea soției, des acuzată de soacră. Era un fel în care el arăta că îi pasă, că o iubește. Cele două, soacra și nora neînțelegându-se defel, tânara soție începe să își spună ofurile mamei sale și uneori surorii ei.
Mamei i se plângea de toate cele rele, îi cerea sfaturile și la o vreme ajunsese să asculte doar de ea. Vocea ei interioară nu „era coaptă” și nici formată să se audă pe sine așa ca ajunsese să ia multe decizii în funcție de mama sa decât de nevoile ei și ale tânărului soț. Soțul încerca să rămână apropiat de ea, să îi ceară să se consulte cu el. Însă fetei îi era greu sa îi spună NU mamei sale mai ales că se simțea datoare că o ajuta cu creșterea băiatului cât soțul era la muncă. Petrecându-se lucrurile tot așa mai departe soțul a început să vină tot mai târziu acasă, și a început să iasă la câte un pahar cu alții. Curând alcoolul a devenit noul lui partener și singurul analgezic emoțional. Certurile și neînțelegerile se înmulțeau precum ciupercile după ploaie iar ceea ce a urmat, în ceva timp a fost, divorțul. Posibil ca într-un fel sau altul nicunul nu au putut integra mai departe acest eveniment marcant din viața lor. Au suferit dar nu au discutat asumat. Soțul a rămas în parteneriat cu alcoolul pentru mai mulți ani, aproape 10 încă iar soția a ramas în casă cu mama. În tot acest timp tatăl aproape a rupt legătura cu copilul sau…de fapt îl vizita foarte foarte rar. Îi promitea uneori că vine dar nu mai venea și treceau luni bune până se revedeau.
Băiatul devenise trist și dezamăgit. Oare îl va afecta acest lucru ca și adult?? Mama și copilul împărțeau locuința cu bunica și sora mamei. Din păcate și aici au continuat certurile. Erau zilnice. Băiatul era expus la neînțelegeri, alcool și jigniri între adulți. Obișnuia să se ascundă sub masă într-una dintre camere. Dacă la început mama și fiica erau apropiate prin faptul că fiica era în conflict cu soacra și atunci sfaturile erau bune, acum ele nu își mai găseau locul. Mama, respectiv bunica nu acceptase că fiica își dorea propria viață, că era acum adult și avea nevoie de propriul spațiu în alegerile sale. De multe ori cel mai bun mod în care cele trei știau să fie unite era să se certe. În casă nu se vorbea direct despre ce simte și gândește fiecare.
Existau însă reproșuri și critici. Modul nepotrivit de comunicare din relațiile lor a adâncit și mai mult hăul. La mijloc mereu un tânăr în creștere care în prezent face „succesiunea emoțională”, dezleagă sensul moștenirilor emoționale pentru a putea avea o viață în care el să fie stăpân pe sine. Soarta nu l-a iertat nici când la puțină vreme după majorat, rând pe rând cele trei s-au stins din viață din cauze grave de sănătate. El însă luptă pentru verticaliate și congruență cu sine însuși. E minunat ce reușește. Trecutul nu l-a înghițit de tot.