“De când sunt părinte parcă m-am îmbolnăvit de critică!”
Așa sunau cuvintele unui tată venit la cabinet.
Un tată care este critic cu copilul sau poate fi de fapt un tată prea responsabil dar cu resurse personale emoționale scăzute.
In ultimele săptămâni m-am regăsit mai des în mijlocul unor familii cu copii mici sau mai mari. Cu totii sunt în faza de dezvoltare ca persoane, și am putut observa cum sunt sau nu sunt puse mai degraba împreună resursele părinților în relațiile cu copiii lor. A pune limite și reguli nu este cel mai simplu lucru de făcut pentru un părinte.
Pentru început doresc să transmit părinților gândul de a fi conștienți că și ei la rândul lor sunt într-o etapă de început cu copilul lor. Să își dea timp de reflectare, gândire și apoi de învățare. De a-și creea momente conștiente pentru a-și observa și apoi accepta propriile limite si influența Sinelui lor în relația cu proprii copii. De a învăța/știi cum să nu se judece moral ca părinte sau să nu aducă reguli sociale dinafară pentru a le aplica la ei sau la familia lor în mod mecanic, rigid, imperativ/obligatoriu. Nu tot ce există bun și valid se aplică la toată lumea. Atunci când este vorba despre oameni și relații se vor naște mereu particularități si asta e nevoie uneori cel mai mult să identificați și cu care să lucrați în familiile voastre. Nu trebuie să vă fie teamă de acest lucru.
Și ei părinții au nevoie să își identifice și să iși asculte vocea interioară. Probabil că indirect uită acest lucru sau poate nu sunt conștienți de ea și atunci încep să exercite presiune. În prima fază presiunea este vizibilă doar la exterior asupra copilului în mod preponderent. E vizibilă prin cuvinte și expresii precum: ai grijă, nu e voie acolo, nu pune mâna, nu e voie, nu e voie și iar nu e voie. Părintele repeta aproape neintrerupt aceste cuvinte. Rezultatul??!!….nu a fost nici pe departe cel așteptat. Adică ceea ce adultul spera să obțină, respectiv stoparea unui anumit comportament nedorit, nu s-a întâmplat. Din contră fiecare parte implicată a devenit mai anxioasa. Și parintele și copilul. Părintele frustrat (neputincios – anxios) iar copilul agitat-anxios.
Unele dintre greșelile frecvente pe care le fac părinții e că exprimă o dorință, o cerință printr-o negație. În cazul în care repeți deseori cuvinte precum ,,nu e voie,, nu face aia……etc., ceea ce se va petrece pe termen lung in sinea copilului va fi stoparea explorarii, a curiozității sănătoase și inevitabil sădirea neincrederii si scăderea stimei de sine.
Ce se întâmpla de fapt?
Un părinte cu comportamente de acest gen nu are doar anumite mecanisme concrete nedezvoltate corespunzător (lipsa modelului parental în propria sa familie de origine), ci și o stima de sine scăzută. Părinții vin și spun că: nu e cuminte, nu ascultă, are prea multă energie, e agitat, isteric etc.
Ce resimt ei la nivel personal?
NEPUTINȚĂ de cele mai multe ori. De ce? Pentru că nici ei nu au fost învățați la rândul lor cum să se adapteze la un nou context și mai ales la ceea ce înseamnă DINAMICĂ. Copilul e o dinamică în sine atât emoțională cât și comportamentală.
El în mod natural va face asta pentru că are nevoie de supraviețuire și dezvoltare. Fără ele nu se va putea făuri ca adult.
Pentru o îndelungată perioadă el se va afla pe linia achizițiilor de acest tip. Așa cum corpul biologic își ia hrană pentru a crește, așa Emoționalul caută, explorează. El provoacă părintele pentru a-i arăta ce și cum să facă.
Pentru că memoria are funcție și rol afectiv, copilul va reține întâi de toate comportamentul prin atitudinea părintelui, nu neapărat mereu prin gestul în sine. Ci de ce mesaj analog este insoțit comportamentul. Adică, asta presupune ce anume transmite părintele prin cuvinte la nivelul emoțiilor.
Dacă îi spui mereu că nu este voie, ca și comportament dominant al tău, copilul ar putea primi mesajul de teamă, îngrijorare, neliniște. Și ca urmare acesta e “softul pe care copilul îl va imprima pe harta emoțiilor sale”.
Copilul va lua ca deprindere ceea ce tu adultul faci cel mai frecvent, mai mult, mai des, predominant.
Pentru că părintele a crescut neîncrezător îi va fi mai dificil să transmită un mesaj emoțional plin de siguranță. În acestă situație el este de recomandat să lucreze cu propriile situații din copilaria sa.
Când de fapt părintele intervine în mod repetat accentuat, prea des el își arată propria sa nestatornicie. Va fi evident că nici lui nu i s-a explicat CONSECINȚA. DE CE NU E VOIE?! Ș aici intervine o altă regulă pe care doresc să o rețineți: copilului e important să îi descrieți ce se întâmplă, care sunt urmările și mai ales ce anume și până unde îi permiteți să facă ceva. Exersați acest lucru constant și fiți centrați pe voi ca adult, nu pe rezultatul final asupra copilului. Nu e sănătos să aveți așteptarea ca schimbarea să se producă imediat ce ati introdus o noua atitudine. E diferit de la copil la copil și de modul în care sunteți voi convinși de ceea ce încercați să aplicați. Știu, este greu pentru adulți pentru că este neobișnuit, însă rezultatul va apărea dacă mențineți observația asupra voastră și vă veți focusa/ancora cat mai bine în ea.
Multi părinți imi spun: “…dar cum să folosesc astfel de cuvinte??!!, că nu imi aduc aminte să zic așa….mai educativ, mai din carte”. Le răspund: nu vă aduceți aminte pentru că nu practicați, pentru că nu este creeată această obișnuință.
Repet, memoria are rol afectiv. Din acest motiv fiecare dezvoltă ceea ce vede și aude mai des. Pentru copil e vital să aibă repere. Ceea ce veți repeta mai des în gesturi și cuvinte în fața lui, asta va crește în el. În concluzie lucrați cu voi pentru a schimba OBIȘNUINȚA. Dacă acest lucru vă vine prea dificl să îl faceți acasă, apelați la sprijinul unui psihoterapeut de familie.
Comportamentele noi vor da roade când odată cu asta veți lucra și la creșterea încrederii în sine, a propriei siguranțe emoționale. Atunci veți fi congruent și veți da mai departe un mesaj sănătos. Pentru că altfel dacă doar memorati mecanic regula după care aplicați, mesajul vostru va fi dual și veți spune că nu funcționează deloc sau că merge dar ocazional.
Din acest motiv nu recomand sesiunile gen prelegeri ale diverselor infațișări sub haina de specialist. Pentru că veți obține mecanic o informație fără să o procesați și emoțional la voi. Doar vă veți identifica cu ea și îi dați o valoare de adevăr la nivel mental-logic. Transformarea este posibilă în mod sănătos doar asociată, îmbinată mai bine zis și cu propriul vostru proces emițional alături de cel mental. E ca la o rețetă, un tratament. Mecanic, el va funcționa doar dacă respectați niște ore și doze iar funcțional va fi combinația lor, asocierea unor anumite tipuri de compuși din pastile. Aceea aduce vindecarea. Dacă nu respectați asocierea lor, efectul va fiprobabil pe termen scurt sau parțial, după care ați fi nevoit să reluați.
Ca și concluzie, critica unui părinte poate fi de fapt oglinda unui vas gol emoțional asociată cu o nevoie mare de performanță și un părinte protector.
Autor: Valentina Șimon – psihoterapeut sistemic