Din perspectiva unor parinti sentimentul de SINGURATATE al copiilor lor nu este justificat. “Nu are niciun motiv sa fie trist sau nefericit! I-am oferit tot ce a vrut!” ….Da…..doar ca mai putina interactiune, mai putina imbratisare; mai putina relatie, mai putina atentie…..poate doar lucruri. Ofera dar nu construiesc ceva impreuna…..doar “sapa” un crater, un ABIS intre simtire, daruire sufleteasca si…”ai tot ce-ti trebuie nu te mai plange!”
Experienta mea psihoterapeutica mi-a aratat ca a crescut consumul de droguri sau iarba in randul tinerilor. Si nu pentru ca au un anturaj “prost”; nu pentru ca le lipseste un anume telefon sau tableta; nu pentru ca nu primesc masina dorita…..ci pentru ca paradoxal asta e tot ce au invatat sa ceara de la celalalt.
Cer lucruri pentru a simti satisfactie, pentru ca pentru asta le-au spus parintii ca lipsesc de acasa “sa muncesc ca sa avem, ca sa va iau”. Anturajul e doar platforma daca vreti; e doar mediul “bacterian” potrivit pe care se dezvolta astfel de comportamente. Se simt respinsi; neintelesi, neacceptati… SINGURI!! In gasca, in anturaj cineva ii accepta, ii intelege. “Parintii mei nu stiu cine sunt. Am 20 de ani si mereu am simtit ca nu vor sa ma cunoasca. In ochii lor sunt un ciudat care nu vrea sa asculte!”
Va spun, m-a emotionat enorm acest tanar care printre furtuna lacrimilor si a suspinelor tot ce isi dorea era sa stie ca exista pentru parintii lui. Nu doar prin banii pentru facultate; nu doar pentru a le “raporta” ca si-a luat examenele si a invatat spre a-i multumii ca ei i-au platit chiria, caminul, taxele.. etc “Mama: nu ti-am spus asta niciodata dar sa stii ca si eu simt, am preferinte si iubesc! Nu m-ai intrebat nicicand de ce ascult aceasta muzica; ce fata am admirat prima data;…n-am stiut sa propun o intalnire!…. nu stiu tu si tata doar lucrati…..si cand am dorit “sa-mi incep viata”… mi-am dat seama ca la noi acasa n-am vazut daca tata ti-a dat o floare; n-am vazut daca tu il intampini razand; n -am vazut daca va tineti de mana; n-am vazut ca va imbratisati!”
Dragii mei, durerea e impartita pe din doua…fiindca aici nu suntem judecatori. Parintii de asemenea traiesc o suferinta; si surpriza e neasteptata cand isi aud copiii. Iata deci din nou “puterea” contextului terapeutic. Cadrul e cel care favorizeaza dezvaluirea, cunoasterea despre drama.
Daca ANTURAJUL DECLINA omul, in CONTEXTUL TERAPEUTIC el CRESTE!
Cu totii dorim sa fim cel putin iubiti!! ; )